Oana Andreea Bălan

Pășesc ca într-o cameră pustie... aș vrea să îți simt iar mirosul...  Să-ți simt mâna caldă pe sufletul meu așa cum obișnuiai să o faci...  Nu m-am mai simțit de mult timp goală pe dinăuntru..  De foarte mult timp... Mă prăbușesc încet în durere... o durere apăsătoare..  Nu știu de unde vine... din lipsa ta oare?  Așa dor ce mă furnică în piele... Vino, te rog.  Îmblânzește-mi inima asta zăpacită eu, una, nu știu ce să-i fac Nu știu ce o mai mulțumește acum.  e rebelă. Se zbate te vrea... Vino, te rog.  Vino, dar rămâi... rămâi al meu.  https://www.youtube.com/watch?v=ga94wVeFBac

De ce m-ai izbit iar?  Cum te-am lăsat să faci asta? Ai pătruns așa pe neașteptate... mi-ai cerut o mână și eu ți-am dat-o inconștientă de puterea ta de a mă face să visez atât de repede... Pleacă de lângă mine, iubire! Mă consumi. Nu mai am putere. De ce mă seci de puteri?  Ce ți-am făcut?  Te-am lăsat sa pășești în inimă ca pe un covor roșu și tu... și tu ce ai făcut? Mi-ai zugrăvit pereții cu zâmbetul tău, Ochii tăi s-au desenat prin cămăruțele albe ale inimii.... Și acum...acum cum șterg urma palmei tale din mâna mea?  Suflet chinuit... Simt cum urli. Mă implori să nu te mai chinui atât. Dar ce pot eu să fac? Cui să mă opun? Cărui destin?