Iubirea te atinge asemeni pianistului ce atinge pianul său cu atâta putere, repeziciune și moment inoportun... Iubirea nu te întreabă când să apară în viața ta. Ea se ivește și te dă peste cap în cel mai frumos mod posibil. Spunem că iubim... Dar oare simțim iubirea atât de profund și adâncă în interiorul nostru? Simțim la fel ca un pianist, iubirea? De ce am ales un pianist în comparația mea? Pentru că nu există ceva mai frumos de atât, nu pentru mine. Iubirea poate intra lin în viața ta, urmând ca apoi clapele să înceapă să se zdruncine puternic, rasunând zgomote de intensitate mare, zgomote ce te vor înfiora și te vor face să tremuri. Poate vei tremura de bucuria notelor pictate de mâinile pianistului. Poate îți va transmite fiori de durere atunci când iubirea va căpăta un alt sens în viața ta, atunci când începi să simți clapele din ce în ce mai reci. Iubirea este iubire...chiar și atunci când nu ești lângă un pian, dar ai dori să apeși clapele acestuia, să simți în suflet tot ce provoacă el și să fii mândru de sunetele realizate. Iubirea e ca negrul și albul clapelor. Da, iubirea vine cu puritate și dăruire, dar nu e iubire fără suferință. De multe ori am afirmat că atunci când e iubire adevarată nu suferi. Dar totuși iubirea îți poate prezenta diverse forme cu care te vei confrunta de-a lungul timpului. Pianul, pentru un pianist, trebuie sa fie primul în inima și mintea sa. Iubirea, la fel pentru noi.
Vine un moment când obosești! Ești slăbit de puteri și tot ce îți rămâne de făcut este să alungi durerea din sufletul tau stins. Am iubit destul, acum mă odihnesc. Îmi las inima să se vindece, sufletul să se refacă. Sunt undeva între tristeţe şi fericire, la mijloc chiar, nici mai mult, nici mai puţin. Uit momentele când mă făceai să mă simt și fericită și tristă în același timp.Uit zâmbetul ce-l schițai când mă vedeai. Uit bătăile inimii și șoaptele rostite. Mă duc să îmi caut singură soarele!
Comentarii