Indraznesc sa o numesc poveste de dragoste pentru ca ea a
cuprins in sinea ei sentimente puternice. O poveste frumoasa de dragoste
inceputa cu o privire. O privire calda ce transmitea multe. O privire simpla
dar care ascundea multe in spatele ochilor blanzi si nevinovati. S-au privit si
s-au indragostit. Ea s-a indragostit prima. De zambetul si de privirea lui.
La
prima vedere foarte dragut.....cu o aura de mister.Vazuse ca are fruntea inalta
si tamplele usor arcuite, iar culoarea parului, castanie, stinsa ,ce il facea
sa para mai sever. Apoi a inteles de ce il tot privea: ochii aceia foarte mari,
negri, nelamuriti si cu pupile dilate , gura lui vasta, strivitoare. Parca
obrazul intreg ii era brazdat de izvorul privirilor si carminul gurii. Cum sa
nu te indragostesti? Au fost dati cand
ridica privirea si observa ca se uita la ea. Ii vazuse altfel ochii de atunci.
Si ii avea in minte in fiecare ceas; poate pentru ca nu stia cum sa-i priveasca.
Caci asta i se parea lucrul cel mai greu de invatat in comtemplarea unei
persoane: sa stii cum sa-i privesti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc
atat de nepriceput oglinda ochilor unei persoane,incat o turbura, aburind-o sau
si mai grav , fac ochii opaci, le da un luciu de teracota, de smalt colorat. Si
sunt de asemenea, priviri crancene, care smulg retina sau o patrund salbatic,
sangerand-o ,sau o intuneca... Nu stie cum sa explice mai bine toate lucrurile
acestea pentru a avea mai tarziu aceeasi insemnatate solemna si sa nu para a fi
traite naiv sau nesemnificativ . Povestea
de dragoste a durat cateva luni de zile frumoase. Ei au fost fericiti unul cu altul
pana cand monotonia a intervenit. Nu mai vorbeau, nu mai stiau ce sa isi spuna.
Ea s-a hotarat sa-i zica „adio”.
El a zis “ok”. Ea a suferit mult. Ea sufera si acum. Abia iesita dintr-o febra
de dragoste lasata cu urme si cicatrici,
a reusit sa se indragosteasca iar. Ca apoi sa pateasca aceeasi soarta. Acum sta
in fiecare seara si se gandeste la el. Regreta alegerea facuta. Pentru o emotie
trecatoare nu trebuie luata o decizie finala. Si-a dat seama tarziu. Ei deja
erau la a2-a sansa…
Are momente cand se
simte singura si nu poate sa nu ii fuga gandul la zilele in care el o tinea de
mana si la momentele in care ea isi lasa capul pe umarul lui, facandu-si
amandoi planuri de viitor.
Are momente cand nu
intelege ce s-a intamplat, cand nu stie de ce acum actioneaza ca doi straini
cand se vad, de ce ea ii zambeste si el nu, de ce ea ii zice “buna” si el doar
face cu mana. Cum poate o dragoste sa piara asa repede? In urma cu cateva
saptamani, ea i-a spus ca ii duce dorul parfumului lui, buzelor lui. I-a spus ca
il vrea alaturi, il vrea inapoi sa fie al ei. El a ramas o usa inchisa zicand
ca e confuz si nestiind daca sa deschida usa… I-a zis ca asteapta un raspuns,
dar iat-o si astazi asteptand un semn de la el. Cum poti sa te transformi
intr-un cub de gheata si sa ramai asa? Nu a insemnat nimic pentru el? Doar ea
stie cat a asteptat un suflet alaturi si cata nevoie are de unul. Dar cautand
si cautand s-a pierdut pe sine. Astazi nu mai cauta pe nimeni. Doar
asteapta…Asteapta sa se intalneasca cu acel suflet…