Treceți la conținutul principal

2014

Obișnuiesc ca la început de an să-mi pun pe hârtie idei, planuri, gânduri cu de-ale lui Azi pentru Mâine, Poimâine și Răspoimâine și, desigur, o listă întreagă de ”de ce-uri” la care nici eu nu mai știu dacă ar trebui să răspund cu ”pentru că” sau mai degrabă cu...”de ce nu?”. Asta fac în fiecare an. Îmi mâzgălesc obiectivele pe podul palmei, mă gândesc la țeluri și misiuni de mai târziu, la culmile pe care n-am avut încă îndrăzneala să pun piciorul, la redute de cucerit, promisiuni de respectat, angajamente de onorat, responsabilități de asumat, fapte de înfăptuit. Peste rezoluția mea pentru 2014 n-a curs multă cerneală. E scurtă. Și e toată cu și despre mine. Sunt doar câteva așteptări de mai înalt și speranțe de mai bine pentru lumea cu care îmi împart pe din două traiul de zi cu zi. Îmi doresc un soare ceva mai focos și mai obraznic, cu mai mult clocot în obraji și mai mult sclipici pe gene. Mai multă dorință în oameni, mai multă înflăcărare și mai mult neastâmpăr în mințile deja adormite de nefastul vremurilor de acum. Vreau mai mult albastru de senin aruncat așa...în rasol...peste depărtările cu voce stinsă, căci de-acolo vin oamenii triști și de-acolo nu vreau să-i mai văd venind. Ce-ar putea să mă bucure dacă nu să întâlnesc copii care plâng mai puțin și bătrânei care râd mai mult și mai cu poftă? Vreau ca 2014 să fie anul aducător de vești bune, dacă nu chiar grozave, care să ne șuiere pe la urechi și să ne vindece pe toți de sindromul ”lipsei de chef”. Vreau mai mult optimism în tâmple, mai multă zvâcnire de patos și sânge acolo în cămăruțele inimii! De la noul an nu-mi pot dori decât liniște, bună înțelegere și unitate. Mai multă unitate și mai puțină vrajbă. Mai mult alb și mai puțin negru. Mai mult DA și mai puțin NU. Să învățăm să ne ținem mai mult de două secunde în brațe. Și-n loc să ne călcăm pe picioare sau să ne facem brânci, să căutăm să ne strângem mâinile prietenește, cu tot cu schimb de priviri. Vreau ca 2014 să ne găsească pe toți mai inspirați, mai motivați și-un pic mai îmblânziți. Mai calmi, mai înțelepți și mai răbdători cu semenii noștri, cu timpul nostru, cu visele noastre. S-aveți un 2014 așa cum doar eroii și făuritorii de legendă știu să-l scrie: un an dârz, meritoriu, marcat de neînfricare, abnegație, mărinimie și absolută onoare!

Tu? Ce așteptări ai? Câte crezi că poți bifa până la jumătatea anului? Dar până la finele lui 2014? Încotro te îndrepți și, mai ales, unde vrei să ajungi? De mâine încolo ce te va ridica din pat dimineața?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vindecare!

Vine un moment când obosești! Ești slăbit de puteri și tot ce îți rămâne de făcut este să alungi durerea din sufletul tau stins. Am iubit destul, acum mă odihnesc. Îmi las inima să se vindece, sufletul să se refacă. Sunt undeva între tristeţe şi fericire, la mijloc chiar, nici mai mult, nici mai puţin. Uit momentele când mă făceai să mă simt și fericită și tristă în același timp.Uit zâmbetul ce-l schițai când mă vedeai. Uit bătăile inimii și șoaptele rostite. Mă duc să îmi caut singură soarele! 

Perfect de imperfect

Perfect de imperfect ai fost Mi-ai zdruncinat lumea ca un calm de vară Te așteptam printre cearșafuri, scufundată în lacrimi și cu mâna întinsă Întinsă după iubirea ta Dar ai plecat fără să lupți, deodată, spunându-mi ca la mine e întuneric și tu nu vrei să aprinzi lumina. Și ai plecat. Iar eu am rămas în întuneric, totul era negru în jur... Simțeam cum îmi ard lacrimile obrajii fierbinți. Suspinam după mâna ta calda.. Buzele tale pe tâmpla mea, dar nu erai. Și nu mai vii. A fost un vis...

Să ne trezim la o cafea

Mă pierdeam printre vise... Un miros de cafea m-a trezit. Deschid ochii și îl văd pe marginea patului cu o cafea și un zambet cuceritor. I-am zămbit și atunci m-a sărutat pe frunte. Diminețile în doi îmi par cele mai fericite. Am căutat prin pat halatul meu din satin cu gândul să mă duc să pregătesc un mic dejun . Refuzand sa mai caut halatul, am luat tricoul lui galben si m-am dus în bucătărie . El ma privea nedumerit. Deja imi inchipuiam ce ciufulita ar trebui sa fiu. Deodata ii apare un zambet in coltul gurii si apoi incepe sa ma tachineze. Savurand din cafeaua lui, zambeam fara sa ii raspund la provocari. Las cafeaua jos si incep sa caut prin dulap doua cuburi de zahar. -Cam amară cafeaua ta. -Asa e, maiestate. Știam ca sunteti destul de dulce si eu unul nu aveam nevoie si de zahar. -Mereu ai vorbele la tine, nu? -Doar cand esti tu in preajma. -Ce facem astazi? -Vrei sa vorbim ? Sa ne plimbam?