Treceți la conținutul principal

Prapastia increderii...

Dragoste libera, 
Cu labirinturi inchise, 
Ochi negri cu pupile dilatate,
Cu priviri triste si incerte... 
Fara sa te caut , te gasesc. 
Sufletul mi-e ca un uragan...

Intamplator se tese o legatura din nou intre suferinda si cel care cauzeaza suferinta. 
Fara sa vrei, cristalul tau magic ajunge din nou in mainile strainului, spun ”strain” pentru ca este persoana care a considerat iubirea a fi ceva strain pentru el, nedorind sa o cunoasca. Jucandu-se cu cristalul tau, iti va spulbera iar visuri inocente,cladite pe abia doi umeri teferi dupa atatea raniri si ascunse intr-o inima cu cicatrici si santuri de urme ale fostelor iubiri. Intamplator legatura se creeaza la loc,ea acceptand sa nu mai fie suferinda, el incercand sa fie altfel. Exact ca odinioara...partea I. Increzuta in vorbe si emotii trecatoare se arunca cu avant in prapastia increderii,dandu-si drumul la aripi, mai ceva ca un cocor(fluture). Prapastia va fi adanca, dar ea va crede in iubirea ce o poarta pe aripi. E atat de usor sa iti cladesti ganduri si principii de viitor pe ceva deja calcat in picioare? Pentru ea da! Se spune ca ceva atat de infim precum zbaterea unei aripi de fluture poate cauza un taifun de partea cealalalta a lumii. 
Vor rezista ei oare? sau tacerea va fi iar un dusman intre ei? De ce te intorci la o iubire din trecut mereu? Pentru ca inima nu poate accepta in fiecare zi ceva nou, ea poate doar sa modifice ce deja cunoaste. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vindecare!

Vine un moment când obosești! Ești slăbit de puteri și tot ce îți rămâne de făcut este să alungi durerea din sufletul tau stins. Am iubit destul, acum mă odihnesc. Îmi las inima să se vindece, sufletul să se refacă. Sunt undeva între tristeţe şi fericire, la mijloc chiar, nici mai mult, nici mai puţin. Uit momentele când mă făceai să mă simt și fericită și tristă în același timp.Uit zâmbetul ce-l schițai când mă vedeai. Uit bătăile inimii și șoaptele rostite. Mă duc să îmi caut singură soarele! 

Perfect de imperfect

Perfect de imperfect ai fost Mi-ai zdruncinat lumea ca un calm de vară Te așteptam printre cearșafuri, scufundată în lacrimi și cu mâna întinsă Întinsă după iubirea ta Dar ai plecat fără să lupți, deodată, spunându-mi ca la mine e întuneric și tu nu vrei să aprinzi lumina. Și ai plecat. Iar eu am rămas în întuneric, totul era negru în jur... Simțeam cum îmi ard lacrimile obrajii fierbinți. Suspinam după mâna ta calda.. Buzele tale pe tâmpla mea, dar nu erai. Și nu mai vii. A fost un vis...

Să ne trezim la o cafea

Mă pierdeam printre vise... Un miros de cafea m-a trezit. Deschid ochii și îl văd pe marginea patului cu o cafea și un zambet cuceritor. I-am zămbit și atunci m-a sărutat pe frunte. Diminețile în doi îmi par cele mai fericite. Am căutat prin pat halatul meu din satin cu gândul să mă duc să pregătesc un mic dejun . Refuzand sa mai caut halatul, am luat tricoul lui galben si m-am dus în bucătărie . El ma privea nedumerit. Deja imi inchipuiam ce ciufulita ar trebui sa fiu. Deodata ii apare un zambet in coltul gurii si apoi incepe sa ma tachineze. Savurand din cafeaua lui, zambeam fara sa ii raspund la provocari. Las cafeaua jos si incep sa caut prin dulap doua cuburi de zahar. -Cam amară cafeaua ta. -Asa e, maiestate. Știam ca sunteti destul de dulce si eu unul nu aveam nevoie si de zahar. -Mereu ai vorbele la tine, nu? -Doar cand esti tu in preajma. -Ce facem astazi? -Vrei sa vorbim ? Sa ne plimbam?