Pot spune ca am crezut cu tarie ca un baiat nu poate suferi.Ca el e de gheata si nu ii pasa asa mult de o despartire, sau de momentele cand fata ii da papucii. Pana am vazut urmatoarea chestie postata de un baiat pe facebook: " E groaznic sa iubesti. Te simti atat de vulnerabil. Lasi sa ti se deschida inima si sufletul. Tu ii oferi o bucatica din tine, chiar daca ea nu ti-o cere. Fraze simple ca <poate ar trebui sa fim doar amici> sau <nu cred ca mai merge, ar fi bine sa ne despartim> se transforma in pumnale ascutite care iti strapung inima. Doare... Nu doar in imaginatie, nu doar in mintea ta. E o durere surda de inima, te doare tot corpul, o durere reala care te rupe in bucati. Unii spun ca daca iubesti iti va fi sfaramata inima la un moment dat. Daca vrei sa fii sigur ca vei ramane intact, nu trebuie sa iti oferi dragostea nimanui. Incui-o bine in sicriul de plumb al egoismului tau. Sa iubesti inseamna sa risti durere. Sa incerci inseamna sa risti sa esuezi. Dragostea e traire, nu vointa! " Atunci am stat sa ma gandesc cat de des am folosit aceste replici si cat de simple imi pareau. Deloc chinuitoare as zice. Mi se pareau totusi ca te strapung atat de tare. Si uite ca abia acum, tarziu, mi-am dat seama ca sunt baieti cu suflet. Si nu intelegeam de ce fostul parca avea o ura pe mine. Despartirea producand-o chiar eu cu aceste vorbe sublime "nu cred ca mai merge, poate ar trebui sa ne despartim". Asa rana groaznica sa produca niste cuvinte? Si totusi cred ca da. Poate sunt simple la vedere, dar la auzul lor sunt sigura ca te surzesc. Regret sa imi dau seama abia acum cata durere si tristete am provocat. Am inteles ca te-am ranit, ca ai si tu o inima..... Din cauza purtarii voastre ne lasam influentati. Renuntati la atitudinea aia rece si indiferenta.Sntem si noi fiinte. Tratati-ne cu bucurie, atat ne dorim. Pacat sa aflu ca am patruns ca un pumnal in inima ta, sau ca ale mele cuvinte te-au ranit adanc incat tu sa nu ma poti ierta. Sper sa iti aduci aminte cu drag de mine! Aici inchei capitolul din viata mea ce-ti poarta numele! Se pare ca timpul nu a tinut cu noi! Iarta-ma pentru rana provocata! Si eu te-am iertat de mult pentru indiferenta ta! Momentele frumoase au compensat purtarea ta! Iti voi duce dorul.... voi duce dorul buzelor moi ce le sarutam in prag de seara. Adio, suflet drag!
Mă pierdeam printre vise... Un miros de cafea m-a trezit. Deschid ochii și îl văd pe marginea patului cu o cafea și un zambet cuceritor. I-am zămbit și atunci m-a sărutat pe frunte. Diminețile în doi îmi par cele mai fericite. Am căutat prin pat halatul meu din satin cu gândul să mă duc să pregătesc un mic dejun . Refuzand sa mai caut halatul, am luat tricoul lui galben si m-am dus în bucătărie . El ma privea nedumerit. Deja imi inchipuiam ce ciufulita ar trebui sa fiu. Deodata ii apare un zambet in coltul gurii si apoi incepe sa ma tachineze. Savurand din cafeaua lui, zambeam fara sa ii raspund la provocari. Las cafeaua jos si incep sa caut prin dulap doua cuburi de zahar. -Cam amară cafeaua ta. -Asa e, maiestate. Știam ca sunteti destul de dulce si eu unul nu aveam nevoie si de zahar. -Mereu ai vorbele la tine, nu? -Doar cand esti tu in preajma. -Ce facem astazi? -Vrei sa vorbim ? Sa ne plimbam?
Comentarii