"Știi sentimentul acela de dor? De dor teribil care face sângele să se dezlănțuie și creierii să doară, senzația aia usturătoare care instigă rebelul din tine și-ți calcă pe conștiință ca peste o omidă pufoasă de Mai. Ți-a fost vreodată atât de dor încât să ajungi să-ți imaginezi prostește că cel căruia îi simți lipsa în secret chiar se gândește la tine? Ți-a fost atât de dor încât să știi în sinea ta că ai drept la fericirea celuilalt? Te-a încercat vreodată senzația aceea bizară amestecată cu transpirație rece care, de obicei, apare din senin și ai impresia că viața e pe terminate doar pentru că ți-e dor? Ți-e dorul neînțeles ca cel al nebunilor! Te batjocorește. Te asurzește. Dorul poate să înalțe sau să coboare. Te poate îndulci pe interior cu speranța revederii sau, la fel de ușor, apune peste tine o lumină tristă, goală și incredibil de impersonală care, pe deasupra, mai și doare. Te resemnezi până la urmă și ajungi să te plimbi cu dorul pe brațe, la vedere. Îl accepți ca fiind parte din tine și din visul tău de noapte. Adormi cu dor, te trezești cu dor și speri în sinea ta că într-o zi, nici tu nu știi când, îl vei stinge dintr-o privire cu subînțeles și-un sărut de revedere."
Eseuri de weekend
Comentarii