Miros dulce de pagini bătrâne, învechite şi noi, ale căror litere grele repetă un gând, o frământare absurdă, la fel de absurdă ca şi scrierea mea. Adâncă şi gravă…O bătaie de clopot, o bătaie de inimă.
Văd un orologiu vechi pe o stradă îngustă şi veche înghesuită de clădiri vechi. În piatra lor grea şi rece străjuiesc alte orologii vechi. E înnorat şi cerul vechi poartă pe genunchii grei puful, cenuşiu şi tânăr, de nori. Timpul a rămas ţintuit în tăcerea absurdă şi adâncă, în materia rece, golită de vânt. Bătrâneţea când verde-cenuşie, când maronie, emanată de porii reci ai clădirilor vechi, pluteşte în nimic şi se consumă. Păsări negre îşi zboară gândul prin timpul fiecărui ceasornic. E plin de trecut.
Ploaia e viaţă şi dacă ar ploua, stropii ar viola tăcerea trecutului, nepăsători la puritatea durerii lui.
Întuneric şters. O pasăre zboară de frică. Un fir de soare. Mâna luminii gâdilă, pe rând, limba fiecărui ceas şi…mecanismele lor grele urlă un urlet lung, aruncat undeva departe…
Un vârtej de bătăi de timp ameţeşte tăcerea. Fiecare orologiu, fiecare pendul îşi bate ora lui. Păsări negre îşi zboară emoţia prin timpul fiecărui ceasornic.
Un vârtej de bătăi de timp ameţeşte tăcerea. Fiecare orologiu, fiecare pendul îşi bate ora lui. Păsări negre îşi zboară emoţia prin timpul fiecărui ceasornic.
Vârtejul se intensifică treptat. Limbile ceasornicelor se învârtesc haotic…Recuperează timpul încătuşat până acum în pânzele trecutului rece.
Orologiile urlă şi pe măsură ce orele bat, umbra lor creşte. Şi dispare. Un sunet prelung…şi reapare deplină. Zgomotul absurd încetează. Ceasornicele bat acelaşi timp. Soarele priveşte lung acum genunchii goi ai cerului vechi…
Comentarii