Treceți la conținutul principal

In nestire...



As vrea sa scriu acum tot ce simt, dar sentimentele de iubire, ura, tristete, bucurie sau razbunare nu se pot scrie pe o coala de hartie. Ele se pot arata sau simti. Cu greu va reusi cineva sa le insire pe o foaie de caiet. In sufletul meu e o mare neliniste. Cateodata simt cum speranta este coplesita de diferite sentimente, cum in adancul inimii mele se mai inchide cate o camaruta pastrand in ea amaraciunea unei zile uitate.
Daca as putea sa-mi stapanesc furia pe care o am atunci cand inima imi este dezamagita…Nu pot intelege de ce odata cu trecerea anilor sentimentele sunt tot mai variate si mai intense.
Imi amintesc cand lacrimi fierbinti imi inundau obrajii si cand ploaia plangea odata cu mine. Simteam nevoia sa-mi descarc toata suferinta provocata de anumite persoane care nu-si dau seama ce dureri provoaca.
Cuvinte aruncate in vant ma chinuie si as vrea ca toate acestea sa se termine. Dar ce-ar fi o lume fara sentimente? O lume fara suflet, fara inima. Nu e persoana care sa nu sufere macar o data-n viata sau sa iubeasca, caci viata fara sentimente e o viata moarta. Viata e ca un joc pe care il castigi sau pierzi. Desi de multe ori am pierdut in adancul meu mai arde o flacara, caci speranta moare ultima.
Am o viata oarba
Traita in nestire
Am mainile legate
Traiesc o amintire.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vindecare!

Vine un moment când obosești! Ești slăbit de puteri și tot ce îți rămâne de făcut este să alungi durerea din sufletul tau stins. Am iubit destul, acum mă odihnesc. Îmi las inima să se vindece, sufletul să se refacă. Sunt undeva între tristeţe şi fericire, la mijloc chiar, nici mai mult, nici mai puţin. Uit momentele când mă făceai să mă simt și fericită și tristă în același timp.Uit zâmbetul ce-l schițai când mă vedeai. Uit bătăile inimii și șoaptele rostite. Mă duc să îmi caut singură soarele! 

Perfect de imperfect

Perfect de imperfect ai fost Mi-ai zdruncinat lumea ca un calm de vară Te așteptam printre cearșafuri, scufundată în lacrimi și cu mâna întinsă Întinsă după iubirea ta Dar ai plecat fără să lupți, deodată, spunându-mi ca la mine e întuneric și tu nu vrei să aprinzi lumina. Și ai plecat. Iar eu am rămas în întuneric, totul era negru în jur... Simțeam cum îmi ard lacrimile obrajii fierbinți. Suspinam după mâna ta calda.. Buzele tale pe tâmpla mea, dar nu erai. Și nu mai vii. A fost un vis...

Să ne trezim la o cafea

Mă pierdeam printre vise... Un miros de cafea m-a trezit. Deschid ochii și îl văd pe marginea patului cu o cafea și un zambet cuceritor. I-am zămbit și atunci m-a sărutat pe frunte. Diminețile în doi îmi par cele mai fericite. Am căutat prin pat halatul meu din satin cu gândul să mă duc să pregătesc un mic dejun . Refuzand sa mai caut halatul, am luat tricoul lui galben si m-am dus în bucătărie . El ma privea nedumerit. Deja imi inchipuiam ce ciufulita ar trebui sa fiu. Deodata ii apare un zambet in coltul gurii si apoi incepe sa ma tachineze. Savurand din cafeaua lui, zambeam fara sa ii raspund la provocari. Las cafeaua jos si incep sa caut prin dulap doua cuburi de zahar. -Cam amară cafeaua ta. -Asa e, maiestate. Știam ca sunteti destul de dulce si eu unul nu aveam nevoie si de zahar. -Mereu ai vorbele la tine, nu? -Doar cand esti tu in preajma. -Ce facem astazi? -Vrei sa vorbim ? Sa ne plimbam?