Praf de creta. Un labirint de praf de creta. Tu, copil naiv, trasezi pe asfalt cu o bucata de creta, sunt si eu aici! Si m-ai prins in labirintul tau. Desenezi un gand, desenezi o soapta, nu ma inchide! Te rog, nu inchide conturul ce delimitaza vocea mintii tale ce-ti ordona sa ramai in umbra. Dar m-ai inchis aici…in acest cerc de amintiri decolorate.
Plangi. Lacrimile aluneca usoare pe asfalt. Dizolva bariera cea alba cu sare! Am scapat! Ma indrept spre firele de iarba in graba. M-am asezat pe o papadie rasuflata, e seara. In iarba se aud greierii cantand sclipitor.
Vibratii de aripi nocturne se aud tot mai aproape. Ia-ma si pe mine cu tine acolo sus! Intre zidurile de ganduri si de griji acoperite de vorbe reci, asurzitoare.
Si m-a luat si pe mine! Aceasta faptura scheletica ce pleaca noaptea sa fure din lichidul ce-i tine in viata pe ei, ca sa-si intretina setea. Priveam pamantul cum fuge de sub noi. Sub presiunea vitezei zborului nostru simteam gandurile evadand din mintea in care le-am inchis.
M-ai pus pe pervazul unui geam. Sticla rece oglindea gemetele celor ce calatoreau in lumea viselor, iar imaginile multicolore dansau pe peretii murdari de ganduri si de vorbe.
Atunci am observat langa mine, pe pervaz un borcan de sticla. Inauntru, un fluture albastru ce vorbea in culori si se misca in cuvinte. M-am indreptat spre el, am urcat pana sus, la gura borcanului pe o lingura de carton. Si nu am ezitat sa ma arunc in valvoarea de note ce nu pot fi atinse de nici o melodie.
Ce se intampla? E un borcan plin cu miere, fluturele facea parte din visul lor… cum am putut sa cred ca e real? E atat de dulce! Miere… Un borcan de miere doar pentru mine! Ma zbat dar nu ma pot misca, te strig sa vii sa ma salvezi dar nu-mi raspunde decat ecoul sur al borcanului de sticla. Cum poate fi ceva atat de dulce si atat de mortal tot o data?
Imi sunt gandurile rupte, rasucite, amintiri incolore, cuvinte inodore, toate pland dupa ajutor! Pentru ce mai sper? De ce m-ai salva? Esti doar o faptura scheletica – un tantar! Iar eu sunt doar o furnica murind intr-un borcan…cu miere.
Plangi. Lacrimile aluneca usoare pe asfalt. Dizolva bariera cea alba cu sare! Am scapat! Ma indrept spre firele de iarba in graba. M-am asezat pe o papadie rasuflata, e seara. In iarba se aud greierii cantand sclipitor.
Vibratii de aripi nocturne se aud tot mai aproape. Ia-ma si pe mine cu tine acolo sus! Intre zidurile de ganduri si de griji acoperite de vorbe reci, asurzitoare.
Si m-a luat si pe mine! Aceasta faptura scheletica ce pleaca noaptea sa fure din lichidul ce-i tine in viata pe ei, ca sa-si intretina setea. Priveam pamantul cum fuge de sub noi. Sub presiunea vitezei zborului nostru simteam gandurile evadand din mintea in care le-am inchis.
M-ai pus pe pervazul unui geam. Sticla rece oglindea gemetele celor ce calatoreau in lumea viselor, iar imaginile multicolore dansau pe peretii murdari de ganduri si de vorbe.
Atunci am observat langa mine, pe pervaz un borcan de sticla. Inauntru, un fluture albastru ce vorbea in culori si se misca in cuvinte. M-am indreptat spre el, am urcat pana sus, la gura borcanului pe o lingura de carton. Si nu am ezitat sa ma arunc in valvoarea de note ce nu pot fi atinse de nici o melodie.Ce se intampla? E un borcan plin cu miere, fluturele facea parte din visul lor… cum am putut sa cred ca e real? E atat de dulce! Miere… Un borcan de miere doar pentru mine! Ma zbat dar nu ma pot misca, te strig sa vii sa ma salvezi dar nu-mi raspunde decat ecoul sur al borcanului de sticla. Cum poate fi ceva atat de dulce si atat de mortal tot o data?
Imi sunt gandurile rupte, rasucite, amintiri incolore, cuvinte inodore, toate pland dupa ajutor! Pentru ce mai sper? De ce m-ai salva? Esti doar o faptura scheletica – un tantar! Iar eu sunt doar o furnica murind intr-un borcan…cu miere.
Comentarii